Mijlocașul echipei Pandurii Târgu Jiu, Alexandru Păcurar, s-a accidentat în partida de campionat cu CFR Cluj și va lipsi de pe teren aproximativ o lună, a anunțat site-ul oficial al clubului gorjean. Jucătorul în vârstă de 28 de ani s-a accidentat în minutul 20 al partidei de sâmbătă, el fiind înlocuit cu Adrian Nalați.
Păcurar a efectuat o ecografie în urma căreia s-a stabilit că jucătorul a suferit o ruptură musculară.
„E ruptură musculară, așa cum mă așteptam, și va trebui să iau o pauză mai lungă. Medicii spun că e nevoie de două săptămâni de repaus după care va mai urma recuperarea și pregătirea pentru a reveni la joc, deci în total cred că va trece o lună în care voi lipsi. Îmi va fi greu, chiar mă dezobișnuisem de astfel de probleme, pentru că nu am mai avut parte de nicio accidentare de un an și jumătate„, a declarat Păcurar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER